La ceas aniversar

 Azi nu numar anii.

Numar momentele in care am avut curajul sa fiu sincera cu mine. Momentele in care nu am stiut exact incotro merg, dar am mers oricum.

E a doua aniversare pe care o traiesc departe de casa. Prima  a fost in Spania, pe vremea mobilitatii Erasmus –  un inceput timid al femeii care aveam sa devin.

Acum aici, in Stuttgart, parca totul are un alt sens. O liniste noua. O maturitate pe care n-o pot descrie, dar o simt in felul in care respir.

Dimineata m-a gasit cu un muffin si un zambet la birou, printre colegi care au stiut sa faca ziua asta calda, chiar si departe de tot ce mi-e familiar. Seara am iesit cu fetele la un drink – nimic grandios, dar autentic. Rasete, povesti, lumini difuze. Si undeva intre toate astea, mi-am dat seama cat de departe am ajuns.

Poate ca transformarea nu vine intr-o zi. Poate ca vine in zecile de momente mici, in care te simti bine in propia piele. In modul in care spui “nu” fara vina, in felul in care taci fara teama, in modul in care alegi sa ramai prezenta.

Invat ca feminitatea nu este despre aparenta ci despre prezenta. Despre felul in care respiri, cum alegi tacerea potrivita, si cat spatiu iti oferi ca sa te asculti.

Poate ca maturitatea nu vine cu certitudini. Vine cu blandete. Cu o impacare tacuta fata de tine insati si drumul pe care mergi.

La ceas aniversar nu mai caut inceputuri. Invat sa ma asez in ceea ce este. Sa-mi sarbatoresc nu reusitele, ci felul in care am ramas fidela mie, chiar si cand mi-era dor de tot ce am lasat in urma.

Un nou an. O noua vibratie. Aceasi inima – doar putin mai impacata.