Dulce Otrava

Si sunt zile cand ma trezesc si e totul normal. Nimic nu doare, nimic nu se simte sfasiat.. ci e doar o liniste surda de care nu stiu daca sa ma bucur sau nu.Oare imi place?! Sau doar ma plictiseste?

Nici eu nu mai stiu ce sa zic…totul e doar ceata si nimic altceva.

Oboseala acumulata de-a lungul timpului isi spune cuvantul, dar chiar si odihnindu-ma, pare se ca nu ma regasesc in aceasta varianta a mea…Asta e faza cu tranzitiile ..nu te mai regasesti in cine erai dar nici varianta urmatoare nu esti inca. Asa ca te zbati in gol incercand sa te obisnuiesti cu aceasta agonie.

Si functionezi asa pe pilot automat pana cand…ceva iti fura un zambet..o gluma, un cadou, poate o floare primita dupa un telefon de: “Cobori pana jos?”. Micile detalii de acest gen pot fi glimmeri pentru perioadele involburate ca asta. Si e asa frumos sa simti ca ai oameni in jurul tau carora le pasa de tine..

E interesant cum unii oameni iti pot distruge linistea si altii ti-o pot reda atat de simplu.. Despre asta sa fie viata oare?! Sa permiti atata vulnerabilitate incat un astfel de gest marunt sa iti poata insenina ziua? Nu stiu! Orice caz nu mai caut raspunsuri..M-am agitat atat de mult sa explic unele lucruri incat nu mai am enrgie sa explic altele.

Ultima saptamana m-a pus fata in fata cu oglinda mea cea mai “stralucitoare” – MANDRIA! Mandria mi-a fost prietena, gardian, protector.. dar sa-mi fi fost si dusman oare?! Uneori folosesti astfel de scuturi sa te protejezi, sa nu mai fi o prada atat de usoara pt provocarile care vin spre tine. Si cu scuza ca te protejezi o duci cu tine prin viata fara sa realizezi greutatea pe care o poarta – dar uneori poate ca asta e TOT ce ti-a mai ramas cand toata lumea a plecat.

Si poate aici apare partea pe care nu prea o spunem cu voce tare.

Ca uneori, exact cand incepi sa crezi ca ai inteles lectia, apare ceva – sau cineva – care nu vine sa strice echilibrul, ci doar sa-ti arate cat de fragil era de fapt. Nu ca furtuna. Mai degraba ca o fisura prin care intra lumina. Sau haos. Inca nu m-am decis.

Pentru ca exista momente care nu cer voie. Nu se anunta. Nu bat la usa. Iti muta putin aerul din camera si dintr-odata iti amintesti ca inca exista lucruri care pot trezi ceva in tine.

Si aici devine interesant.

Fiindca nu toate lucrurile care ne agita vin sa ne faca rau. Si nu toate lucrurile care ne linistesc ne fac bine.

Uneori apare cate un detaliu absurd de mic – o replica, o energie, felul in care cineva ocupa un spatiu fara sa incerce – si pentru o secunda iti amintesti ca nu esti atat de departe de tine cum credeai.

Periculos? Poate.

Frumos? Uneori prea.

Dar cred ca asta e partea pe care o confundam des: nu tot ce raprinde e incendiu. Unele lucruri doar iti verifica pulsul.Iar partea arpoape ironica e ca exact in perioadele in care te simti cel mai putin viu, ajung sa te atinga cel mai tare lucrurile mici.

O dulce otrava .Sau poate doar dovada ca inca exista ceva care raspunde in tine.

Si nu, inca nu stiu daca a fost trigger sau glimmer. Poate ambele

Poate unele lucruri intra in viata ta exact cat sa te incurce putin si sa plece inainte sa apuci sa le pui un nume.

Dar daca m-au invatat ceva zilele astea, e ca absenta durerii nu e acelasi lucru cu prezenta vietii.

Iar daca o singura privire, un singur moment sau o senzatie atat de mica poate muta ceva in tine…

Inseamna ca inca nu s-a terminat nimic.